După ce primele teste efectuate în două zone din România au fost un succes, autorităţile în domeniu au început demersurile pentru implementarea în țara noastră a mai multor tipuri de tehnologii pentru producerea în mod artificial a ploii. 

Generalul Gheorghe Căunei, director al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP), a declarat că au fost identificate şi chiar şi testate, unele dintre ele, mai multe tehnologii pentru a crește gradul de precipitații atât terestre, cât și prin intermediul aviației, relatează presa locală.

El a dat detalii despre stadiul în care se află în momentul de faţă programul național privind creșterea prin metode artificiale a precipitațiilor, dar şi despre importanţa implementării acestuia cât mai rapid, mai ales în contextul caniculei prelungite din această vară, în care culturi întregi au fost afectate, iar rezervele de apă din foarte multe regiuni se apropie de limita inferioară.

„Am depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene o cerere de finanțare pentru achiziționarea unui număr de opt aeronave speciale pentru acest tip de operațiuni. Practic, acestea vor lansa rachete similare celor folosite acum pentru a combate grindina, astfel încât să stimuleze căderea de precipitații. Principiul este același”, a declarat directorul AASNACP.

Rachetele ar urma să fie produse de compania Electromecanica Ploiești, furnizorul sistemului național antigrindină. „Noi am făcut teste în toamna anului 2022, iar rezultatele au fost pozitive” a declarat pentru presa locală Cristian Popescu, directorul general al companiei.

„Racheta este un vector purtător de iodură de argint, care, odată ajunsă în nori, începe să ardă. În urma acestui proces de ardere rezultă un fum, denumit de noi aerosol, care creează centre de condensare și favorizează ploaia. Vorbim mai ales de nori care, în mod normal, nu aduc ploaia”, a explicat generalul Gheorghe Căunei modul în care duncţionează acest sistem de producere a ploii în mod artificial.

Concomitent cu acest sistem, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor intenţionează să implementeze şi o tehnologie terestră care foloseşte iodura de argint, de data aceasta bazându-se pe curenţii ascendenţi de aer.

„Avem deja 20 de generatoare terestre, care vor fi montate în toamnă în mai multe zone, precum Prahova şi Vrancea. De asemenea, Consiliul Județean Satu Mare a achiziționat 40 de astfel de instalații care vor deveni operaționale tot în toamnă. Sperăm să ajungem la un număr de 300 de astfel de generatoare” a spus directorul AASNACP.

De asemenea, se are în vedere şi o altă metodă de producere a ploii în mod artificial, şi anume folosirea baloanelor cu heliu pentru „însămânţarea” norilor cu iodură de argint, procedură utilizată în mod frecvent în Franţa şi care a fost testată şi în România, în zona Cotnari.

„Am cumpărat cinci instalații de acest gen pe care le-am folosit în zona Cotnari. Din testele efectuate până acum rezultă că acestea sunt eficiente, înregistrându-se cantități de apă din precipitații mai mari cu 5 până la 20 de litri pe metru pătrat față de harta Administrației Naționale de Meteorologie în zonele de testare” a explicat specialistul.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here