Uniunea Europeană a elaborat planuri pentru a eticheta unele proiecte de gaze naturale şi energie nucleară drept investiţii ”verzi”

Uniunea Europeană a elaborat planuri pentru a eticheta unele proiecte de gaze naturale şi energie nucleară drept investiţii ”verzi”, după o bătălie de un an între guverne despre care investiţii sunt cu adevărat ecologice, transmite Reuters. Comisia Europeană ar urma să propună în ianuarie reguli care să stabilească dacă proiectele de gaze şi cele nucleare vor fi incluse în ”taxonomia finanţelor durabile” a UE. Aceasta este o listă a activităţilor economice şi a criteriilor de mediu pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi etichetate drept investiţii verzi. Restricţionând eticheta ”verde” la proiecte cu adevărat ecologice, sistemul îşi propune să facă acele investiţii mai atractive pentru capitalul privat şi să oprească ”greenwashingul”, în cazul în care companiile sau investitorii îşi exagerează acreditările ecologice. Bruxelles-ul a redactat, de asemenea, măsuri pentru a aplica sistemul unor finanţări UE, ceea ce înseamnă că regulile ar putea decide care proiecte sunt eligibile pentru anumite finanţări publice.  Un proiect al propunerii Comisiei, văzut de Reuters, ar eticheta investiţiile în centralele nucleare ca fiind ecologice dacă proiectul are un plan, fonduri şi un loc pentru eliminarea în siguranţă a deşeurilor radioactive. Pentru a fi considerate verzi, noile centrale nucleare trebuie să primească autorizaţii de construcţie înainte de 2045. Investiţiile în centrale electrice pe gaze naturale ar fi, de asemenea, considerate verzi dacă produc emisii sub 270 g echivalent CO2 pe kilowatt oră (kWh), înlocuiesc o centrală cu combustibili fosili mai poluanţi, primesc o autorizaţie de construcţie până la 31 decembrie 2030 şi intenţionează să treacă la un nivel scăzut de emisii de carbon până la sfârşitul anului 2035. Generarea de gaze şi energie nucleară ar fi etichetată verde pe motiv că sunt activităţi ”de tranziţie” – definite ca acelea care nu sunt pe deplin durabile, dar care au emisii sub media industriei şi nu blochează active poluante. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here