Uniunea Europeană pregăteşte sancţiuni pentru operatorul aerian naţional din Belarus

Uniunea Europeană pregăteşte sancţiuni pentru operatorul aerian naţional din Belarus şi o duzină de oficiali din sectorul aviatic, au declarat trei diplomaţi, o măsură care va fi luată înaintea sancţiunilor economice, în urma forţării de către Minsk a aterizării unei aeronave de pasageri a Ryanair pentru arestarea unui jurnalist disident, transmite Reuters. Îngheţarea de active şi interdicţiile de călătorie fac parte dintr-un pachet de sancţiuni noi ale UE împotriva regimului preşedintelui Alexandr Lukalenko, care a obligat o cursă a Ryanair între Grecia şi Lituania să aterizeze la Minsk pe 23 mai, pentru arestarea jurnajistului disident şi a prietenei acestuia. Guvernele UE, care au descris incidentul ca fiind piraterie de stat, au afirmat că vor să ţintească sectoarele care au un rol major în economia belarusă. Sacţiunile ar putea include interzicerea vânzării de obligaţiuni şi sectorul petrolului şi al potasei, care realizează exporturi mari. Înainte de a impune sancţiuni economice, blocul european este aşteptat să aprobe pe 21 iunie, la o întâlnire a miniştrilor de Externe, o listă mai mică de sancţiuni, împotriva unor persoane şi a două entităţi, ca reacţie mai mică, intermediară, au spus diplomaţii. ”Toate statele UE sunt de acord cu această abordare”, a spus un diplomat. Un al doilea diplomat a declarat că aceste sancţiuni vor fi ”un semnal clar pentru Lukaşenko că acţiunile lui sunt periculoase şi inacceptabile”. În timp ce sancţiunile sunt încă în discuţie, ambasatorii UE ar putea preaproba, cel mai devreme vineri, interzicerea survolurilor şi aterizărilor pe teritoriul UE de către companiile aeriene belaruse, permiţând miniştrilor UE să le aprobe oficial mai târziu în această lună. Marea Britanie, care nu mai face parte din UE, a suspendat permisele de zbor pentru operatorul naţional belarus, Belavia. UE este aşteptată să facă acelaşi lucru, potrivit diplomaţilor. Este aşteptat ca persoanele sancţionate să includă oficiali de rang înalt ai Ministerului Apărării şi Transporturilor din Belarus, militari din forţele aeriene, un oficial de top al aeroportului din Minsk şi un înalt oficial al aviaţiei civile, au spus diplomaţii. De asemenea, o altă întreprindere de stat din sectorul aviaţiei trebuie să fie inclusă pe lista neagră şi interzisă afacerile cu UE. Mai multe detalii nu au fost disponibile imediat. UE nu comentează public cu privire la pregătirile în curs pentru sancţiuni. Lukaşenko a declarat săptămâna trecută că jurnalistul scos din avion, Roman Protaşevici, planifica o revoltă şi a acuzat Occidentul că a purtat un război hibrid împotriva sa. De când a reprimat protestele pro-democraţie anul trecut, Lukaşenko a rezistat unor trei runde anterioare de sancţiuni ale UE şi unor măsuri comparabile ale SUA – în principal liste negre care interzic oficialilor să călătorească sau să facă afaceri în Europa şi Statele Unite. Miniştrii de Externe ai UE au declarat săptămâna trecută că noile sancţiuni ar include o a patra rundă de interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor legate de alegerile prezidenţiale disputate din Belarus în august trecut. Cele aproximativ o duzină de nume sunt separate de listele precedente de sancţiuni şi au o legătură directă cu incidentul Ryanair. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here