Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică alte 4.151 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 97 de pacienţi au decedat, iar 1.456 sunt internaţi la ATI, numărul lor fiind în creştere. ”Până astăzi, 4 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 974.375 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 871.950 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, conform autorităţilor. În Bucureşti sunt 638 de cazuri noi, în Ilfov – 350. Constanţa – 242, Timiş – 212. Zece judeţe au între 100 şi 200 de cazuri noi, printre care Braşov şi Iaşi cu câte 158 de cazuri noi, Argeş, Bacău, Bihor cu câte 142 de cazuri noi. Prahova cu 138,  Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori a scăzut la 6,85 în Bucureşti, în condiţiile în care în urmă cu o zi era peste 7, în timp ce în Ilfov a crescut uşor. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 789 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.  Până astăzi, 24.070 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 03.04.2021 (10:00) – 04.04.2021 (10:00) au fost raportate 97 de decese (44 bărbaţi şi 53 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş,  Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 27 decese la categoria de peste 80 de ani. 87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.714. Dintre acestea, 1.456 sunt internate la ATI.  Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.816.552 de teste RT-PCR şi 642.522 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.980 de teste RT-PCR (7.634 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.346 la cerere) şi 5.667 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 66.589 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.255 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 48.346 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 98 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.423 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 3 aprilie, 7.112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.675.637 de lei. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.497 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.118 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 189 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here