UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică: 729 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus / 72 de pacienţi au decedat / Numărul celor aflaţi la ATI a scăzut sub 800

Grupul de Comunicare Strategică anunţă sâmbătă că s-au confirmat 729 de noi cazuri de coronavirus şi 72 persoane au decedat în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internaţi 784 de pacienţi. ”Până astăzi, 15 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.071.334 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.023.822 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 729 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile. În Bucureşti sunt 97 de cazuri noi de COVID, iar în judeţe, numărul acestora este sub 50. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori mai este peste 1 doar în Capitală şi în 6 judeţe. În Capitală este 1,11. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 184 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.  Până astăzi, 29.485 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 14.05.2021 (10:00) – 15.05.2021 (10:00) au fost raportate 72 de decese (33 bărbaţi şi 39 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiş şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.872. Dintre acestea, 784 sunt internate la ATI.  Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.631.745 de  teste RT-PCR şi 1.027.729 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.056 de teste RT-PCR (7.972 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.084 la cerere) şi 11.653 de teste rapide antigenice.  Pe teritoriul României, 14.439 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.506 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 39.881 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 140 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 911 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 706 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 14 mai, 2.770 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 558.850 de lei. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.536 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 58 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.           Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here