Justiţia rusă a suspendat luni activitatea organizaţiilor care au legături cu opozantul politic încarcerat Aleksei Navalnîi – ameninţate să fie declarate ”extremiste” -, au anunţat principalii colaboratori ai activistului anticorupţie, relatează AFP. ”Activitatea biroului lui Navalnîi şi Fondului luptei împotriva corupţiei (FBK) a fost suspendată în mod imediat”, a anunţat luni pe Twitter Ivan Jdanov, directorul FBK. El a postat în acest mesaj o forografie a deciziei procurorului până la un proces. Un proces ar putea conduce la interzicerea definitivă a activităţii acestor organizaţii. ”Ei urlă pur şi simplu: ne este frică de activităţile voastre, ne este frică de manifestaţiile voastre, ne este frică de consemnele voastre de vot”, apreciază Jdanov. Biroul de la Moscova al lui Navalnîi a anunţat, într-un mesaj postat pe Telegram, că ”nu mai poate lucra în vechiul format”, din cauza acestei decizii. ”Ar fi prea periculos pentru angajaţii noştri şi susţinătorii noştri”, anunţă biroul, promiţând ”să continue, cu titlu personal, lupta împotriva corupţiei” împotriva Partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin şi împotriva acestuia din urmă. ”Nu va fi uşor să luptăm, dar absolut vom câştiga, pentru că suntem mulţi şi suntem puternici”, apreciază biroul moscovit. Parchetul rus a cerut, la jumătatea lui aprilie, calificarea organizaţiilor cu legături cu Aleksei Navalnîi drept ”extremiste” – prin care urmează să fie interzise în Rusia şi prin care colaboratorii şi susţinătorii opozantului riscă pedepse grele cu închisoarea. Parchetul acuză aceste organizaţii de faptul că încearcă ”să creeze condiţiile destabilizării situaţiei sociale şi sociopolitice” în Rusia, ”sub acoperirea unor sloganuri liberale”. Această cerere urmează să fie examinată de justiţie, care a organizat luni o primă audiere preliminară în acest dosar. Aleksei Navalnîi, un activist anticorupţie în vârstă de 44 de ani şi un inamic jurat al Kremlinului, a fost încarcerat într-o colonie penitenciară, într-un dosar de fraudă din 2014 pe care-l denunţă drept politic. El a ieşit vineri din greva foamei, după 24 de zile, în semn de protest faţă de condiţiile rele de detenţie, în urma unei agravări a stării sănătăţii sale. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].