UPDATE - RAPORT: Peste 11.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore / Numărul pacienţilor internaţi şi al celor de la ATI, în scădere / 119 decese, inclusiv un copil de 9 luni

Grupul de Comunicare Strategică transmite că până miercuri, la ora 10.00, într-un interval de 24 de ore, au fost înregistrate 11.477 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 62.286 teste RT-PCR şi antigen efectuate, gradul de pozitivare fiind de 18,42%. Numărul pacienţilor internaţi în secţii cu COVID-19 este de 8.397, cu 518 mai puţini decât în ziua anterioară, la ATI fiind internaţi 1.030, cu 33 mai puţini decât în ziua anterioară. De asemenea, au fost raportate 119 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referinţă. Printre cei decedaţi se află şi un copil de 9 luni. UPDATE – ”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate  11.477 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.298 mai puţin decât în ziua anterioară. 1.463 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, relevă datele transmise miercuri. În Bucureşti sunt 3.657 de cazuri noi de COVID-19, în judeţe, bilanţurile zilnice fiind sub 1.000 de cazuri. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în scădere în toată ţara, existând deja un judeţ, Suceava, care are valoarea acestui indictor sub 3. În total, până astăzi, 23 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.697.566 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 105.658 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.380.151 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 916 persoane au fost reconfirmate pozitiv.  Până astăzi, 62.958 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 22.02.2022 (10:00) – 23.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 119 decese (62 bărbaţi şi 57 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi,   Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti. Dintre cele 119 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 0-9 de ani, un băieţel de 9 luni, din judeţul Suceava, fără comorbidităţi, 1 la categoria de vârstă 20-29 de ani, un bărbat de 25 ani, din judeţul Olt, care prezenta comorbiditati, nevaccinat., 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 50 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 115 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. Din totalul de 119 pacienţi decedaţi, 98 au fost nevaccinaţi şi 21  vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi. Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Brăila, Constanţa şi Suceava, în luna februarie 2022. Un pacient decedat în judeţul Suceava a fost infectat în Germania. În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 8.397, cu 518 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.030 de persoane,  cu 33 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.030 de pacienţi internaţi la ATI, 900 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 466 sunt minori, 459 fiind internaţi în secţii, cu 64 mai puţin decât în ziua anterioară şi 7 la ATI, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară.   Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.356.204 teste RT-PCR şi 8.469.565 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.479 teste RT-PCR (13.081 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.398 la cerere) şi 40.807 teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 150.568 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.194 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 78.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 11 persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.886 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 250 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 22 februarie, 671 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 119.350 lei. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.  Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.893 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franţa, 3.127 în Germania,  99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 11 în Suedia,  151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 8 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 4 în Serbia, 14 în Croaţia, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia, 2 în Turkmenistan şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria şi Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 201 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia şi unul în Croaţia au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.   ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 23 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 11.477 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 119 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referinţă. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here