USR, fosta „mare speranță” a politicii românești, a devenit marea dezamăgire a românilor după 4 ani de guvernare locală. Acolo unde useriștii conduc primării importante – în Brașov, Timișoara, Bacău ori Sectorul 1 al Capitalei – oamenii sunt total nemulțumiți de slabele rezultate administrative. 

Scandaluri nesfârșite, contracte suspecte, servicii publice jalnice – asta este de fapt amprenta USR asupra administrației locale românești. 

Corupție și dosare penale la Brașov 

Venit pe un val al schimbării în 2020, useristul Allen Coliban și-a schimbat rapid brandul de om „nou și nepătat” cu unul de „dalmațian”. Primarul Coliban a dat 3,5 milioane de lei (circa 700.000 euro) din banii Primăriei Brașov pentru un club de fotbal unde avea un interes direct, fiind în conducerea asociației sportive a clubului. De asemenea, Coliban a demarat o construcție ilegală în locul unei case pe care a moștenit-o, justiția anulând ulterior avizele și autorizația pe care și le-a dat el însuși ca primar.

De asemenea, viceprimarul Flavia Boghiu, mâna dreaptă a primarului Coliban, se află în vizorul DNA pentru acte ilegale semnate în primărie. Recent, încadrarea ei a fost schimbată din „cercetată penal” în „trimisă în judecată”.

Frig în școlile și spitalele timișorene

Dominic Fritz, ales și el în 2020 ca primar al Timișoarei din partea USR, a reușit „performanța” de a-i lăsa complet în frig pe timișoreni în mijlocul iernii. Din cauza frigului crunt din tot orașul, școlile timișorene au fost închise, trecând în sistem online, în timp ce bolnavii din spitale – cu perfuzii și recent operați – au fost filmați de presa locală încălzindu-se cu 3-4 pături una peste alta.

Situația catastrofală a încălzirii din Timișoara se datorează incompetenței și politizării agresive a USR. Oamenii USR au căpușat Colterm, compania locală de termoficare, care a acumulat datorii uriașe, a primit amenzi și a fost dată în judecată, apelând apoi în mod repetat la guvern pentru a evita falimentul.

Acest lucru se întâmplă în condițiile în care timișorenii plătesc cele mai mari impozite și taxe locale din țară, mărite chiar în mandatul lui Fritz.

Munți de gunoaie în sectorul lui Clotilde Armand – primarul cu salariu special, urmărită penal de DNA

Ultimii patru ani au însemnat pentru sectorul 1 al Capitalei crize repetate ale salubrității. Munți de gunoaie răsăreau periodic pe trotuarele din sector pentru că primarul Clotilde Armand era incapabilă să colaboreze cu compania responsabilă de salubritate.

În timp ce se prefăcea că luptă pentru interesele locuitorilor din sectorul 1, Clotilde Armand și-a dat însă un salariu special (al doilea salariu, pe lângă cel de primar), lucru pentru care a fost trimisă în judecată de DNA. „Penala” Clotilde este ținută însă în continuare în brațe de USR, care o sprijină pentru un nou mandat în fruntea sectorului 1, călcându-și în picioare chiar principiul care i-a lansat pe useriști în politică: „Fără penali în funcții publice”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here