Urmărire periculoasă pe străzile din Galati, încheiată cu un accident. Polițiștii au pornit pe urmele unei mașini, după ce au primit sesizări că atât șoferul cât și pasagerul care îl însoțea aveau un comportament agitat.
În autoturismul urmărit se aflau două persoane, un șofer de 32 de ani și un pasager de 24 de ani, care consumaseră droguri, în mașină găsindu-se o substanță psihoactivă albă, de tip „cristal”.
Potrivit politistilor, in timpul urmaririi, autoturismul condus de persoana care consumase substante psihoactive, a lovit intentionat, de mai multe ori, autospeciala politistilor. În cele din urmă, autoturismul s-a lovit de un TIR parcat si s-a oprit, iar oamenii legii i-au retinut pe pasagerul și pe soferul care avea permisul suspendat si care conducea o masină cu numere de inmatriculare false.
Potrivit IJP Galati, „la data de 27 octombrie 2024, în jurul orei 01:20, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Saturn, din municipiul Galați, a fost observat un autoturism oprit, dar care avea motorul pornit, al cărui conducător și un pasager, aflat pe bancheta din spate, aveau un comportament agitat. La fața locului s-a deplasat un echipaj format din polițiști și jandarmi, ocazie cu care autoturismul respectiv s-ar fi pus în mișcare, fără a opri la semnalele regulamentare.
Echipajul a pornit în urmărirea autoturismului și, pe parcursul urmăririi, autoturismul ar fi acroșat, în mod intenționat, de mai multe ori, autospeciala de poliție. Ajuns pe o stradă din zona Portului, din municipiul Galați, conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autotren parcat pe sensul opus, moment în care șoferul și pasagerul autoturismului ar fi părăsit în fugă locul evenimentului, fiind urmăriți și imobilizați în scurt timp.
Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Smârdan, județul Galați, și pe pasager, un tânăr de 24 de ani, din comuna Braniștea, județul Galați, iar, din verificările efectuate, a reieșit că cel aflat la volan are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule și că autoturismul în cauză are plăcuțe false de înmatriculare.
De asemenea, în urma controlului autoturismului, în interiorul acestuia a fost descoperit un pliculeț care conținea o substanță tip cristal, de culoare albă, care a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotarea poliției rutiere, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, ulterior persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și, în funcție de rezultatul analizelor toxicologice, vor fi dispuse măsurile legale ce se impun”.