Un urs a fost filmat în timp ce smulge un coş de gunoi de pe un stâlp, în staţiunea Sinaia. Animalul nu se lasă intimidat nici de câinii care latră, nici de şoferii care claxonează şi timp de câteva minute continuă să caute hrană într-o zonă amplasată la câţiva metri de o staţie de autobuz. În imaginile transmise în direct la Facebook se vede cum ursul dă jos de pe stâlp un coş de gunoi, pe care îl răstoarnă pe carosabil, căutând hrană. La un moment dat, ursul se retrage, apoi revine la coşul cu deşeuri, prin spatele unui autoturism al cărui şofer a oprit să îl filmeze. ”Ce foame îi e, îţi dau seama, săracul, că nu îi e frică de maşini şi de lume! E chiar trist!”, spune bărbatul care face transmisia live pe reţeaua de socializare. Potrivit localnicilor, imaginile au fost filmate pe Calea Codrului, în cartierul Furnica, la doar câţiva metri de o staţie de autobuz. Oamenii spun că urşii apar în mod frecvent în acea zonă, cutând hrană. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].