Alertă uriașă în spitalele din țară. Tot mai multe persoane au ajuns în stare gravă la urgențe după ce au consumat ciuperci otrăvitoare. Medicii trag un semnal de alarmă ca alimentele să fie cumpărate doar din locuri autorizate sanitar și din culturi verificate, pentru că altfel își pun viața în pericol. Cu cât simptomele apar mai rapid, cu atât intoxicația este mai gravă și poate duce chiar la deces.
Din ce în ce mai mulți oameni ajung la spital cu infecții alimentare provocate de ciuperci cumpărate de la vânzătorii de pe marginea drumului. La spitalul județean din Târgu Jiu au apărut deja primele cazuri.
“La unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu s-au prezentat 2 pacienți care consumaseră ciuperci și s-au intoxicat. Dintre cei doi pacienți, unul singur a avut nevoie de internare și a rămas câteva zile în secția medicină internă”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu.
Specialiștii mai avertizează că, din cauza ploilor din ultima vreme, ciupercile au suferit mutații extrem de periculoase pentru organismul oamenilor, dar mai ales pentru cel al copiilor.