Fostul ministru al Justiției Valeriu, Stoica este cel care apără interesele rușilor la București. Fostul membru al guvernului este avocat în mega-dosarul rușilor privind o clădire istorică din centrul Capitalei. Valeriu Stoica pozează în ipostaza de apărător al valorilor euro-atlantice, dar încasează bani de la oamenii lui Putin pentru ai reprezenta în sala de judecată. Avocatul Doru Trăilă a fost format de Stoica, imediat după ce a terminat facultatea de Drept. Valeriu Stoica a transmis jurnaliștilor Realitatea PLUS că nu are contract de reprezentare cu instituția rusească.  

Profesorul Valeriu Stoica încearcă să obțină o sentință favorabilă pentru ruși într-un litigiu pentru o clătire istorică din centrul Capitalei. Clădirea de patrimoniu este deținută de Federația Rusă și se degradează pe zi ce trece.Imobilul din Piața Charles de Gaulle este pe un teren de 4.200 de metri pătrați. Clădirea a fost proiectată în anii 1930 de Marcel Iancu, unul dintre cei mai importanți arhitecți români ai secolului trecut. Un evaluator a stabilit în urmă cu mai bine de 10 ani că acestă clădire costă peste 20 de milioane de euro.Clădirea a fost transferată în patrimoniul Direcției Administrative a Președintelui Federației Ruse, printr-un act semnat în 1997 chiar de Vladimir Putin, pe vremea când acesta lucra la cancelaria lui Boris Elțîn.În timp ce chiriașii clădirii se luptau cu Federația Rusă, în instanță, ca să nu fie evacuați din clădire, aceștia nu foloseau imobilul, ci îl lăsau de izbeliște, în voia hoților și a persoanelor fără adăpost. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here