Pe langa pensiile speciale, pe langa masurile de austeritate, un subiect de disputa este acela de comasare a alegerilor de anul viitor. Vasile Dîncu, fost ministru al Apararii a vorbit, într-o intervenție la Realitatea Plus, despre acest subiect și despre cât de pregătită este formațiunea politică pe care o reprezintă să înfrunte viitoarea competiție electorală.
Liberalii insista ca sunt prea multe tururi de alegeri si ca, in aceste conditii, campania electorala se va intinde pe parcursul intregului an, iar asta ar putea duce la intarzierea sau chiar blocarea unor proiecte importante, inclusiv a jaloanelor din PNRR. De partea cealalta, social-democratii se opun comasarii si ar vrea ca alegerile sa aiba loc separat. Peste doua treimi dintre romani vad anul 2024 cu patru-cinci runde de alegeri ca fiind unul cat se poate de aglomerat. Aceasta proportie de peste doua treimi este de acord ca numarul de alegeri sa fie redus.
Vasile Dîncu a oferit perspectiva sa asupra acestor teme:
„Cand a inceput acest ciclu politic, guvernul care s-a instituit atunci si politicieni au spus in sfarsit, avem 3 ani fara alegeri, ne bucuram ca toate alegerile sunt concentrate in ultimul an si 3 ani vom putea face reforme. Acum ni se spune ca avem nevoie de al 4-lea an pentru ca sa avem normalitate si stabilitate. Nu se face economie, pentru ca, pana la urma, democratia costa și daca vrem sa facem economie maxima, atunci dictatura este, doamne fereste, cea mai ieftina pana la urma, ca nu sunt alegeri deloc si este stabilitate, este securitate, cum spun unii in acest moment. Deci nu este o economie care sa merite sa falsificam democratia,” a spus fostul ministru al Apărării.
„Evident ca vom plăti și noi, cei de la PSD-ul care suntem asociați la această guvernare”
„In al 2-lea rand, oboseala electorala. Oamenii nu obosesc mergand la alegeri. Oamenii au mai degraba oboseala politica, pentru ca noi, clasa politica i-am facut sa nu aiba incredere nici in institutii, nici in politicieni. Pai, am vazut spunand ca este vorba, de exemplu, sa pastram stabilitatea si ca sa nu bulversam, sa cream instabilitate. Ma refer la toata lumea. Pana la urma, noi toti care am facut politica pana acuma nu am reusit in 30 de ani sa construim o incredere in politicieni. Asta este adevarul.
Alegerile vin sa reseteze din cand in cand si este bine sa apara actori noi, sa se vada care sunt echilibrele. Unii sa plateasca electoral si cand spun ca sa plateasca electoral, evident ca vom plati si noi, cei de la PSD-ul care suntem asociati la aceasta guvernare, evident ca noi n-am condus pana acum aceasta guvernare, vom vedea ce vom face incolo. Dar liberalii au 3 ani in care au fost continuu la guvernare. Ei sa se bucure sa fie alegeri sa ca au ce arata, probabil sau le e frica de alegeri. Daca le e frica de alegeri, atunci noi nu suntem de acord sa falsificam democratia pentru acest lucru,” a spus Vasile Dîncu.
„Firesc este ca din când în când, clasa politica să reînnoiască”
„In fond, in alegeri se face politica, in alegeri se politizeaza lucrurile. Ce vroiam sa spun eu este ca se hiper-politizeaza temele dezvoltarii locale. Noi si asa nu avem puteri locale dezvoltate ca lumea, n-am facut descentralizarea pana acum decat pana la jumatate. Și atunci, daca vom veni cu temele generale, vom ascunde, vom acoperi temele locale care sunt importante, pentru ca daca vom vorbi despre coruptie, daca vom vorbi despre faptul sa nu ne vindem tara, cu siguranta ca sunt teme foarte importante pentru natiune, dar vor ascunde temele locale. De asemenea vor ascunde actorii locali. Sunt politicieni locali independenti in cateva judete care au intrat in consiliile locale, sunt politicieni, partide mai mici, care au o sansa. Partidele noi, de exemplu, care au venit, vor avea o sansa. Daca vom vorbi numai PNL, PSD si inca trei partide sau doua partide de la centru, tot timpul ei nu vor fi vizibili si vor pierde electoral. Deci, de aceea cred ca este bine sa lasam alegerile, sa lasam sa se auda si vocea celor mici, pentru ca astia imbogatesc democratia.
Acuma eu eu sunt PSD-ist, evident, dar chiar daca sunt PSD-ist, nu pot sa nu ma gandesc si la democratie, pentru ca firesc este ca sa din cand in cand, clasa politica sa reinnoiasca, fie cei care au gresit sau care nu au facut ce trebuie sa plateasca s.a.m.d. Deci alegerile sunt un lucru normal,” a mai spus Vasile Dîncu.