Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost implicat în accidentul rutier produs în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie 2024, pe Autostrada Soarelui, în sensul de mers spre Constanța.  

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier pe A2, fiind transportat la spital. Poliţiştii au precizat că edilul era pasager în autoturismul care a intrat în glisiera metalică.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident produs pe A2, la km 167, sensul de mers spre Constanţa, în care a fost implicat un autoturism.La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD B.

„O veste bună nu vine niciodată singură. (Aproape) întotdeauna este însoțită și de o veste mai puțin bună, ar spune Murphy.După semnarea contractului de execuție pentru Stadionul Farul, în drum spre Constanța, autoturismul în care mă aflam (pe locul din dreapta spate) a acvaplanat și s-a izbit de parapet.Atât eu cât și șoferul suntem teferi, fără fracturi sau probleme deosebite.Le mulțumesc doctorilor de la Spitalul Județean Constanța și echipei de intervenție. S-au comportat și au acționat exemplar”, scrie Chițac pe Facebook. 

„În accidentul rutier au fost implicaţi doi adulţi conştienţi, cooperanţi. O persoană va fi transportată la UPU Constanţa de către echipajul SMURD B”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au precizat cum s-a produs evenimentul rutier.

”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani, ar fi condus un autoturism şi, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul ar fi lovit glisiera metalică dreaptă. În urma accidentului rutier a fost rănit uşor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani”, au transmis poliţiştii.

 

Şoferul a fost testat pentru consum de alcool şi substanţe psihoactive, iar rezultatele au fost negative.

Conform unor surse locale, persoana transportată la unitatea medicală a fost primarul Constanţei, Vergil Chiţac. El fusese la Bucureşti unde a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea stadionului ”Gheorghe Hagi” şi se întoarcea la Constanţa când a avut loc evenimentul rutier.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here