Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că l-a propus pe europarlamentarul Victor Negrescu pentru funcția de comisar european din partea României. El speră ca cel târziu luni va fi înaintată propunerea, dar spune că va avea discuții și cu colegii de la PNL.
Premierul spune că a vorbit deja cu Nicolae Ciucă și că va mai avea zilele următoare o discuție în coaliție.
„Am mers cu un nume, el este actualul vicepreşedinte al PE, domnul Victor Negrescu. Normal că ne-am făcut şi un calendar, un deadline, eu sper ca cel târziu luni să înaintăm propunerea din partea Guvernului României, acest atribut este exclusiv al primului-ministru, dar, cum este şi normal şi cum deja am vorbit cu preşedintele Nicolae Ciucă, vom avea o discuţie în următoarele zile. De asemenea, institutional, dacă dorim o anumită normalitate, voi avea o discuţie şi cu preşedintele României, pentru că preşedintele este reprezentantul României în Consiliul European şi e normal să ne coordonăm acest negocieri”, a spus Marcel Ciolacu la Bruxelles.
Premierul a arătat că ”cel mai important în acest moment este de a avea o negociere foarte bună pentru România şi pentru un portofoliu cât mai relevant în cadrul Comisiei Europene”.
”Propunerea mea este domnul Victor Negrescu. Am avut discuţii cu preşedintele, de mai multe ori. A rămas că vom avea o discuţie după ce am discuţia cu doamna preşedintă. Lucru normal. Dar am avut şi cu domnul Ciucă, şi înainte de postarea dânsului şi după postarea dânsului, am avut discuţia că nu voi înainta un nume până când nu ne vom întâlni şi vom avea această discuţie şi în cadrul coaliţiei”, a mai afirmat Ciolacu.