Premierul ungar Viktor Orban lanseaza un nu atac dua la adresa liderulior Uniunii Europene. “Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles, aceste ţări ar trebui să fie deja în Uniunea Europeană – a declarat Orbán după şedinţa comună a guvernelor Ungariei şi Macedoniei de Nord. 

Premierul ungar a considerat că cel mai important subiect al reuniunii a fost aderarea Macedoniei de Nord la UE. Poziţia Ungariei, care deţine preşedinţia UE în acest semestru, este cunoscută: stabilitatea întregii regiuni a Balcanilor de Vest şi integrarea acesteia în spaţiul european este în interesul nu numai al Ungariei, dar şi al întregii Uniuni Europene – a spus el, relatează agenția MTI, citată de news.ro..

Extinderea nu este o problemă, nu este o provocare, ci o mare oportunitate pentru ţările care fac deja parte din UE. Uniunea a pierdut dinamismul dezvoltării economice, iar extinderea este unul dintre cele mai evidente mijloace de a-l recâştiga – a susţinut premierul.

“Nu ne bucură faptul că Ucraina şi Moldova beneficiază de o abordare „accelerată” doar din motive geopolitice, în timp ce abordarea bazată pe merite a fost complet marginalizată – a remarcat Viktor Orbán, considerând că este incorect şi nedrept ca ţările care au lucrat ani de zile pentru a adera la UE pe baza meritelor să fie acum retrogradate.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here