Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta împotriva premierului Viktor Orban, fluturând drapelul național, în timp ce liderul partidului de opoziție Tisza, aflat în plină ascensiune, a promis să facă Ungaria parte dintr-o Europă puternică și să pună capăt celor 15 ani de guvernare ai lui Orban, relatează agențiile de presă străine. 

Peter Magyar, un fost membru al guvernului, și-a lansat mișcarea în urmă cu un an, iar partidul său Tisza – numit după al doilea cel mai mare râu din Ungaria – devansează Fidesz, formațiunea premierului Orban, în majoritatea sondajelor, cu un an înainte de alegerile din 2026 și în timp ce economia se confruntă cu dificultăți.

“Cei care își înșală propria națiune ar trebui să ajungă în coșul de gunoi al istoriei”, a declarat Magyar în fața a peste 50.000 de susținători. “A venit timpul nostru”, a spus el, anunțând că Tisza va lansa un sondaj popular cu privire la 12 probleme economice și politice cheie pentru a auzi “vocea națiunii”.

Mai devreme, premierul ultranaționalist Viktor Orban și-a numit sâmbătă adversarii “gândaci” care trebuie “curățați” din viața publică în “curățenia de primăvară”, stârnind consternare și critici în țară. El a făcut afirmația într-un discurs oficial cu ocazia Zilei Naționale a Ungariei, scrie Agerpres.

“Ungaria merită mai mult, Ungaria vrea să trăiască din nou. Primăvara a venit și împreună vom pune capăt iernii lui Orban”, a replicat liderul opoziției Peter Magyar în fața propriilor susținători adunați în centrul Budapestei.

Pe fondul controversei, liderul opoziției Peter Magyar a criticat dur regimul Orban, acuzându-l de corupție, și a promis să normalizeze relațiile Ungariei cu UE dacă va câștiga alegerile generale de anul viitor.

“Viktor Orban a folosit astăzi o retorică nazistă flagrantă pentru a dezumaniza membrii societății maghiare care au opinii diferite de ale sale”, a declarat deputata Timea Szabo, membră a partidului verde și liberal Parbeszed, citată de EFE.

Netanyahu, vizită crucială în Ungaria. Orban îi promite că nu va fi arestat

Presa independentă a criticat, de asemenea, discursul lui Orban, observând că a fost pentru prima dată când politicianul ultranaționalist, cunoscut ca fiind extrem de controversat, și-a dezumanizat adversarii.În fața a mii de susținători ai săi, prim-ministrul Orban a anunțat că parlamentul, unde partidul său are o majoritate de două treimi, va adopta în săptămânile următoare o lege pentru a dezmembra “mașinăria financiară” din străinătate care a “cumpărat” politicieni, jurnaliști, judecători și activiști ai societății civile.Orban are în vedere înăsprirea legilor pentru a interzice mass-media și ONG-urile care au beneficiat în trecut de ajutoare americane și străine în general, considerându-le un pericol pentru suveranitatea națională și o presupusă ingerință.

Sâmbătă, el a anticipat posibilitatea unor măsuri mai drastice împotriva oponenților săi politici, care, în anumite cazuri, se pot confrunta cu suspendarea temporară a cetățeniei maghiare dacă au altă cetățenie și dacă au primit finanțare străină pentru presupuse activități împotriva “suveranității naționale”.

Premierul Ungariei demască planurile liderilor de la Bruxelles: „Nu putem lăsa să decidă soarta UE!”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here