Premierul Ungariai consideră că renunţarea la pace înseamnă „moarte asumată pentru Ucraina” şi că ungurii nu vor să îşi „verse sângele pentru Ucraina”. 

“Vrem să dăm sânge maghiar pentru Ucraina? Nu vrem! Nu vom merge la război şi nu vom muri pentru alţii pe tărâm străin”, a spus Orban, potrivit MTI. „Acesta este adevărul ungurilor”, iar acum sarcina dumneavoastră este să transformaţi „adevărul ungurilor în adevăr european”, a adăugat el.

 

Viktor Orban a subliniat că singurul antidot la război este pacea, iar misiunea partidelor de guvernământ este să păstreze Ungaria ca “insulă a păcii”. „Evitarea războiului şi păstrarea Ungariei ca insulă a păcii, aceasta este misiunea noastră”.

El a afirmat că în spatele războaielor mondiale se află răul şi a făcut apel să nu i se cedeze. “A sosit timpul exorcizării”, a subliniat şeful executivului de la Budapesta. „Fie câştigăm noi, fie ei. Nu există a treia cale, doar al treilea război mondial. Să-i arătăm lui Soros şi companiei sale unde locuieşte Dumnezeul ungurilor!”, a declarat Viktor Orbán, adresându-se alegătorilor. Un vot pentru Fidesz-KDNP, astăzi, salvează vieţi, „numai aşa putem evita războiul” dacă alegătorii din Ungaria sprijină guvernul, a adăugat el.

 

“Dacă forţele politice de stânga câştigă, este doar o chestiune de timp până când războiul ne va ajunge, deoarece susţinătorii războiului şi-au pierdut raţiunea, sunt ameţiţi, vor să învingă Rusia, aşa cum au încercat în Primul şi în Al Doilea Război Mondial, ba chiar sunt gata să se confrunte cu întregul Est”, a mai spus Viktor Orbán.

Premierul a transmis salutări şi a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru maghiarii din Ucraina Subcarpatică, care de doi ani, în umbra ororilor războiului, privaţi de drepturi şi vulnerabili, aşteaptă sfârşitul conflictului armat. “Vă dorim perseverenţă, suntem alături de voi, ne gândim la voi şi vă încurajăm! Nu este departe ziua când soarta voastră se va schimba în bine.”

De asemenea, a transmis salutări şi urări de însănătoşire lui Robert Fico, „prim-ministrul propace al Slovaciei”. „Robert Fico a fost împuşcat pentru că a susţinut pacea, aproape că şi-a dat viaţa pentru pace, dar este puternic, nu este genul de om care să se lase eliminat. Prim-ministrul slovac se va întoarce şi Slovacia, împreună cu Ungaria, va lupta pentru pace”.

Orban a mai declarat că partidele de guvernământ trebuie să câştige alegerile europene astfel încât birocraţii de la Bruxelles „de frică să deschidă porţile oraşului” în faţa lor şi să plece „în grabă din birourile lor”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here