După două licitații eșuate, Fiscul a vândut, în cele din urmă, vila pe care prințul Paul Philippe al României o deținea la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv, în  2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.  

Statul trebuie să confiște de la toți cei condamnați – inclusiv Prințul Paul, care a fugit din țară, 4.000.000 de euro. Din vânzarea vilei din Sinaia, autoritățile au recuperat doar 140.000 de euro.

Prințul Paul al României a rămas liber după ce justiția franceză a refuzat să îl trimită în țară pentru a executa pedeapsa de trei ani și patru luni de închisoare dată de Înalta Curte de Casație de la București. Dar a pierdut definitiv vila din Sinaia pe care statul i-a confiscat-o în urma scandalului de corupție. Este o vilă evaluată, anul trecut, de experți, la 1.200.000 de lei.

„Cel care a cumpărat-o a făcut o investiție excelentă. Prețul este foarte mic, chiar dacă în opinia mea suprafața nu era foarte mare, dar, repet, nu se mai poate replica o asemenea proprietate în zilele noastre, chiar dacă trebuie poate reconsolidată, reamenajată, este o bijuterie”, a spus Eduard Uzunov, expert imobiliar, citat de presa locală.

Interceptări. Prințesa Lia, către Andronic: E atât de important să ajungem la omul potrivit 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here