Scandalul amoros dintre Marina Almășan, cunoscută realizatoare TVR, și omul de afaceri Georgică Cornu, a prins recent proporții uriașe, după ce instanța a recunoscut violența psihică suferită de vedetă în contextul relației lor de 12 ani. Almășan, care a avut curajul de a solicita un ordin de restricție împotriva lui Cornu, a adus în discuție detalii șocante care conturează o poveste complexă de  abuz emoțional.  

În explicațiile sale, vedeta a subliniat că, deși relația lor a fost caracterizată prin momente de intensitate, distanța și comportamentele lui Cornu au transformat această legătură într-o sursă de nefericire, culminând cu decizia ei îndrăzneață de a pune capăt acestei situații toxice. Motivarea instanței, care detaliază circumstanțele și impactul negativ asupra vieții sale, oferă o privire tulburătoare asupra acestei situații.

„În ceea ce priveşte existenţa unor acte de violenţă instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu mesajele text, SMS, planşe foto şi cu depoziția martorului audiat în cauză, rezultă faptul că pârâtul manifestă un comportament agresiv psihologic în raport cu reclamanta. Iar actele de violență psihică săvârșite de către pârât nu sunt unele izolate ci, se desfășoară cu regularitate.

Suma exorbitantă pe care o plătește Pepe pentru școala fetelor sale. Maria și Rosa învață la o unitate de învățământ privată

Începând cu luna iunie a anului 2024, pârâtul a manifestat față de reclamantă acte și fapte de violență psihologică și cibernetică, cum ar fi acte de amenințare cu moartea în sensul voalat, acte de violență cibernetică coroborate în plan material prin acte de șantaj, încercând astfel să arunce anatema asupra reclamantei că ar folosi fondurile publice pentru interese personale, șantaj să îi plătească sume de bani pentru presupuse datorii, acte de violență psihologică prin urmărirea reclamantei la domiciliul acesteia și trimiterea de sute de mesaje.

Reclamanta a mai arătat că tresare atunci când sună telefonul sau când primește mesaje tip sms și că trăiește o stare de teroare de mai bine de o lună de zilee. Iar fiecare deschidere a paginii de internet reprezintă un stres major, întrucât fiecare postare a pârâtului reprezintă o noua încercare de umilire a sa”, se arată în motivarea pe fond a instanței.

Cum să recunoști o psihopată. Boala psihică se manifestă diferit la femei, în comparație cu bărbații

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here