Vladimir Putin a semnat o lege care limitează personalul ambasadelor din Rusia ale ţărilor ”neprietenoase”

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, vineri, o lege care limitează numărul angajaţilor locali care lucrează la misiuni diplomatice străine şi alte agenţii, ordonând guvernului să redacteze o listă cu statele ”neprietenoase” care vor fi supuse restricţiilor, transmite Reuters. Legea, publicată vineri pe site-ul Kremlinului, autorizează guvernul să restricţioneze sau chiar să interzică contractele de angajare ”cu organisme şi instituţii de stat ale unor state străine care comit acte neprietenoase împotriva Federaţiei Ruse”. Legea a fost promulgată pe fondul escaladării unui conflict diplomatic între Rusia şi Republica Cehă, care a făcut ca ambele ţări să expulzeze diplomaţi şi ca mai multe ţări europene să le urmeze exemplul. Săptămâna trecută, Cehia a acuzat Moscova că a avut un rol în exploziile produse în 2014 la un depozit ceh de armament, dar Rusia neagă acest lucru. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here