Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit miercuri în Coreea de Nord pentru o vizită excepţională, a anunţat Kremlinul. Scopul acestei vizite este semnarea unui acord de parteneriat strategic între Moscova şi Phenian, o alianţă pe care Occidentul o vede ca pe o ameninţare, scriu agențiile străine. 

“Vladimir Putin a aterizat în Phenian, capitala Coreei de Nord”, a anunţat preşedinţia rusă într-un mesaj pe Telegram.Vizita oficială anterioară a preşedintelui Vladimir Putin în Coreea de Nord a avut loc în 2000.Consilierul diplomatic al preşedintelui Putin, Yuri Uşakov, a declarat presei ruse că în cursul acestei vizite vor fi semnate “documente importante, foarte semnificative”, referindu-se la “posibila încheiere a unui acord de parteneriat strategic cuprinzător”.Şeful statului rus a fost întâmpinat de bannere uriaşe care îi urau “un călduros bun venit” şi îi înfăţişau chipul zâmbitor, atârnate de stâlpii de iluminat din Phenian, alături de drapeluri ruseşti, conform imaginilor difuzate de presa de stat rusă.

Moscova şi Phenianul sunt aliaţi de la sfârşitul războiului coreean (1950-1953), dar s-au apropiat după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022.

Iohannis, scos definitiv din cărți pentru șefia NATO. Stoltenberg îl indică pe Mark Rutte. Presa olandeză spune că liderul român își va anunța retragereaPreşedintele Putin a salutat marţi “sprijinul ferm” oferit de Coreea de Nord operaţiunii militare ruse din Ucraina, cu puţin timp înainte de sosirea sa, miercuri, la Phenian.Rusia a sprijinit Coreea de Nord şi poporul său eroic în lupta sa de a-şi apăra dreptul de a alege calea independenţei, a originalităţii şi a dezvoltării prin ei înşişi în confruntarea cu inamicul viclean, periculos şi agresiv (…) şi îi sprijinim neclintit în viitor”, a scris preşedintele Putin într-un articol publicat de cotidianul oficial nord-coreean Rodong Sinmun şi de agenţia KCNA. El a mai spus că Phenianul “sprijină ferm” ofensiva militară a Rusiei în Ucraina şi i-a mulţumit pentru aceasta.Americanii şi europenii sunt îngrijoraţi de luni de zile de apropierea accelerată dintre Moscova şi Phenian şi acuză Coreea de Nord că livrează Rusiei muniţie pentru războiul acesteia împotriva Ucrainei în schimbul furnizării de asistenţă tehnologică, diplomatică şi alimentară.Această vizită “arată cât de dependenţi sunt acum preşedintele Putin şi Moscova de ţările autoritare din întreaga lume. Cei mai apropiaţi prieteni şi cei mai mari susţinători ai efortului de război al Rusiei – un război de agresiune – sunt Coreea de Nord, Iran şi China, a comentat luni, la Washington, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a subliniat că Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, “încalcă sancţiunile” impuse Coreei de Nord.

O nouă undă de șoc de la Kremlin: Rusia începe revizuirea doctrinei sale nucleare. Ce se ascunde în spatele acestei decizii

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here