Locotenentul Olga Bigar, devenită celebră cu porecla „Vrăjitoarea”, a explicat de ce Ucraina este atât de hotărâtă și face eforturi umane și militare atât de mari pentru a păstra orașul Bahmut. “Îi dai Rusiei un deget, îți ia tot brațul”, a explicat tânăra luptătoare, devenită un simbol al rezistenței.
„Dacă dai Rusiei un vârf de deget, îi încurajezi să taie tot brațul”, a declarat luptătoarea, într-un interviu pentru Insider, citat de msn.com. „A da chiar și cel mai mic lucru Rusiei încurajează agresorul. Ei vor veni după mai mult”, a precizat “Vrăjitoarea”.
Bigar, care a câștigat un mare număr de urmăritori pe rețelele de socializare pentru reușitele plutonului ei în Bahmut și nu numai, a descris din perspectiva luptei de ce Bakhmut rămâne atât de important și de ce are nevoie Ucraina pentru a-l păstra.
🇺🇦Witch had a crazy idea in Bakhmut #Ukraine🥰 pic.twitter.com/HyjoV1yqHj
— Sofia Ukraini (@SlavaUk30722777) February 19, 2023
Ucraina susține de mult timp că lupta pentru Bahmut îi permite să epuizeze forța mult mai mare a Rusiei, un oficial NATO afirmând în martie că Rusia pierde cinci luptători pentru fiecare ucrainean ucis în oraș.
Pe de altă parte, tânărul ofițer a rfecunoscut că viața în prima linie a unui conflict atât de sângeros „îți distruge condiția morală și psihologică”. În acest fel, a spus ea, „împiedicăm mass-media rusească să se poată lăuda cu victoriile lor”.
Privind în viitor, pentru ca Ucraina să mențină controlul asupra orașului Bahmut va avea nevoie de mai mult decât de curaj și determinare, a spus Bigar.
Femeia, înrolată imediat după invazie, împreună cu mama și fratele mai mic, a fost trimisă în cele din urmă pe câmpul de luptă de la Bahmut, unde și-a câștigat reputația de luptător de temut. Bigar profesa ca avocat și era doctorand la Kiev.