Vremea continuă să treacă de la o extremă la alta. După ce am avut și temperaturi la limita înghețului, acum, termometrele arată și 25 de grade în mijlocul zilei. Directorul executiv în cadrul ANM, Elena Mateescu, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS despre cum va fi vremea săptămâna aceasta. Vremea se schimbă radical. Experții ANM au prognoza pentru săptămâna aceasta

„Ziua de ieri a adus deja valori de 25 de grade Celsius la Lugoj, de pildă, astfel am atins deja pragul unei zile de vară și nu în ultimul rând, în această dimineață, în anumite zone montane, Bâlea Lac, Parâng, am înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime zilnice pentru 28 octombrie. Astăzi avem valori între 16 – 25, avem 26 de grade în S-V extrem al României și în continuare până la sfârșitul lunii octombrie, vremea va fi caracterizată de valori termice mai ridicate decât în mod obișnuit cu valori, mâine, până la 23 de grade, apoi miercuri și joi mici variații până la 21 de grade Celsius. Chiar și primele zile din luna noiembrie, de asemenea, vor aduce valori mai ridicate, vorbim de valori de 12-13 până la 19 grade, astfel încât debutul din ultima lună a toamnei 2024 să înregistreze valori ce vor caracteriza o vreme mai caldă. După 3-4 noiembrie, vom constata o schimbare semnificativă, o masă de aer rece va determina scăderea temperaturilor, astfel încât până în jumătatea nordică a țării, maximele să se situeze până la maxim 8-9 grade Celsius, în timp ce în Sud, contăm pe valori de 11-12 grade Celsius.”, a declarat șefa ANM, Elena Mateescu, exclusiv pentru Realitatea PLUS.

Cum va fi vremea în București

Finalul lunii octombrie va aduce cu sine temperaturi crescute, iar în Capitală vom avea maxime de 23-24 de grade. Doar în zonele depresionare vom avea temperaturi negative, însă în restul țării va fi neobișnuit de cald, tendință care se va păstra și la începutul lunii noiembrie.

„În Capitală astăzi o vreme caldă, 23 de grade Celsius, la nivelul maximei. Ieri 21-22 de grade, vor fi mici variații până la finalul lunii octombrie, valori în jurul a 19-20 de grade. Minimele rămân mai coborâte, în special în zonele depresionare, valori negative, în timp ce în restul țării minime de 10-12 grade. Ceața rămâne în zonele joase de relief, astfel încât, din punct de vedere meteorologic fenomenul va fi caracterizat ca fiind de interes, cel puțin, pentru cei care se vor afla în trafic.”, a completat expertul ANM, Elena Mateescu.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here