Astăzi, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale. Potrivit ANM, valul de va afecta mai ales zona de sud și sud-vest. Valorile maxime se vor situa între 33 – 34 de grade Celsius, iar minimele vor atinge 20 – 21 de grade Celsius. Vor exista și șanse de precipitații în unele regiuni ale țării, mai ales în partea a doua a zilei și seara.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în a doua parte a zilei. Cerul o să fie variabil, cu înnorări în timpul ploilor. Au fost anunțate averse torențiale însoțite de descărcări electrice, vijelii și izolat grindină în Muntenia, Transilvania, Moldova și Dobrogea.
În București, valorile termice scad ușor în a doua parte a zilei. Conform meteorologilor, vântul va avea intensificări și vor exista șanse de precipitații. Luni, temperaturile maxime se vor situa între 33 și 34 de grade Celsius. De asemenea, minimele vor ajunge la 20-21 grade Celsius.