Astazi, vremea va fi în general închisã. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei temporar va ploua, iar la începutul intervalului, pe arii restrânse, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi trecãtor ninsoare. În centrul şi posibil în nordul Moldovei, Maramureş şi estul Transilvaniei la începutul zilei, local va mai ninge slab, apoi vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului, precipitaţii slabe predominant sub formã de ploaie se vor semnala mai ales pe parcursul nopţii. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri la munte, iar ziua şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 9 grade. 

In Bucuresti, vremea va fi închisã. Temporar va ploua slab, iar dimineaţa, trecãtor vor fi posibile precipitaţii şi sub formã de lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade.

La munte, vremea va fi în general închisã şi vor predomina ninsorile mai ales în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curburã unde stratul de zãpadã nou depus va mai putea atinge 10 cm. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri mai ales pe creste. Variaţiile termice faţã de ziua precedentã nu vor fi semnificative. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here