România este împărțită între caniculă și furtuni violente. Mai multe zone din țară au intrat sub codurile emise de meteorologi și avem parte atât de temperaturi extrem de ridicate, asta în timp ce în unele regiuni vijeliile cu grindină fac prăpăd. Directorul Administrației de Meteorologie, Elena Mateescu, a vorbit despre vremea din zilele următoare, la Realitatea PLUS.
„O vreme în continuare a extremelor meteorologice, pe de o parte vorbim de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic, deosebit de accentuat. Acolo unde astăzi am avut în vizuare o avertizare meteorologică de cod roșu pentru cele șapte județe din partea de vest și sud a țării, cu valori de temperaturi de 38-39, isola 40 de grade Celsius.
Nouă județe de asemenea, inclusiv municipiul București, un cod portocaliu. Și în restul țării, un cod galben, pentru că valorile de temperaturi s-au situat astăzi între 33 până la 37 de grade. Mâine rămânem cu o avertizare meteorologică de cod roșu pentru județul Timiș, și cu portocaliu, 10 județe, inclusiv municipiul București, de asemenea cod galben în restul țării.
Așadar, în continuare, o vreme caniculară și disconfort termic deosebit de accentuat. În același timp, avem și fenomene de instabilitate atmosferică, astăzi în mod deosebit în zonele montane, dar și în partea de vest a Moldovei, în nord-vestul Munteniei, sud-vestul și sud-estul Transilvaniei, averse torențiale, vijelii și cantități de apă, care pe secvențe scurte de timp au depășit 15-25 de litri pe metru pădrat, izolat 30 de litri pe metru pătrat. Atenționarea meteorologică de cod galben a fost dublată de mesaje de tip neocasting de cod portocaliu, pentru că, pe secvențe foarte scurte de timp, cantitățile de precipitații au depășit 30-40 de litri pe metru pătrat, am avut și intensificări ale vântului, vijelii și, nu în ultimul rând, căderi de grindină”, a spus Elena Mateescu, la Realitatea PLUS.
Alertă de la hidrologi. Cod Galben de inundații în 14 județe – HARTA