Zeci de români au aflat cu stupoare că petrecerea de Revelion din Zanzibar, pentru care au plătit sume exorbitante, s-a…anulat. Mai mult, nimeni nu mai răspunde la niciun mail sau telefon. Păgubiții au depus plângere împotriva agenției cu pricina.
Zeci de persoane care au plătit vacanţe de Revelion în Zanzibar şi care ar fi trebuit să plece către insula exotică în 27 decembrie şi să revină în ţară în 9 ianuarie depun plângere penală împotriva reprezentantei unei agenţii de turism, după ce au aflat, cu puţin timp înaintea datei programate pentru plecare, că această dată se amână, iar apoi nimeni nu le-a mai răspuns la telefon.
„Este vorba despre agenţia Hai Cu Noi. Atât eu, cât şi celelalte persoane din grup am aflat despre oferta lor din mediul online, de pe Facebook, Instagram şi alte reţele social media. Am văzut că organizează excursii de grup şi eu am optat pentru excursia din Zanzibar de Revelion. (…) Preţul afişat pe site era 2500 de euro, cu reducere la 2200, iar eu când am sunat mi s-a spus că tocmai s-au retras două persoane şi că preţul este de 2000 de euro”, a declarat pentru News.ro avocata Timea Kovacs, unul dintre păgubiţi.
Aceasta a povestit că preţul includea zbor din Budapesta, cazare, mic dejun şi câteva excursii.
Unii dintre turişti au plătit de luni de zile vacanţa, iar cu o zi înainte de plecare, pe un grup de WhatsApp creat de organizatori, au aflat că plecarea se amână.
„În data de 26 decembrie am primit un mesaj că are probleme medicale şi excursia se amână şi vom pleca din 30. Pentru mine a ridicat deja semne de întrebare şi eram ferm convinsă că nu va mai avea loc excursia. (…) Mi-a fost clar că nu are bilete. Am aşteptat până a doua zi, când trebuia să primim biletele, desigur, nu am primit niciun bilet. Ne-a comunicat că dat fiind faptul că noi ne-am agitat simte nevoia să anuleze excursia. Apoi nu ne-a mai răspuns nimeni la telefon”, a mai afirmat Timea Kovacs.
Avocata spune că a formulat o plângere penală colectivă, pe care o va depune la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, întrucât acolo este înregistrată agenţia organizatoare. Sesizarea este redactată în numele a 30 de turişti adulţi, pe lângă aceştia existând şi doi minori pentru care părinţii au plătit vacanţe în Zanzibar.
„Între timp am aflat că doamna nu ar fi la prima abatere şi, după verificări şi din datele pe care le-am primit, se pare că anul trecut la fel a păţit un grup. O parte dintre ei au plecat, alţii, după ce au formulat plângere penală, au primit banii. Acum vorbim de sume de zeci de mii de euro, nu ştiu de unde o să aibă să ne dea banii înapoi”, a adăugat turista.
Aceasta precizează că şi alte persoane din grup au încercat să îi contacteze pe organizatori, înă nimeni nu le-a răspuns. Cu toate acestea, au dat numărul de telefon al agenţiei altor persoane, iar femeia care se ocupă de relaţia cu turiştii ar continua să dea detalii şi să dea informaţii despre o altă excursie, pe care susţine că o va organiza de Valentine s Day.