Președintele Ucrainei – Volodimir Zelenski a ajuns joi la Curtea Penală de la Haga, în vizita oficială în Olanda.
Zelenski a ajuns joi în sediul Curţii Penale Internaţionale (CPI), fiind protejat de un serviciu de securitate impresionant, transmite presa internaţională. În acest timp, Rusia atacă Ucraina în bombardamente în serie după evenimentele de la Kremlin, legate de presupusa tentativă de asasinat asupra lui Vladimir Putin reclamată de Kremlin.
Într-o declarație susținută la Haga, președintele ucrainean a precizat că speră ca Vladimir Putin să poată fi adus în fața justiției, lucru ce va avea loc atunci când Ucraina va câștiga războiul împotriva Rusiei.
„Cu toții vrem să vedem un alt Vladimir aici, la Haga. Care merită să fie condamnat aici pentru acțiunile sale criminale și adus la Haga”, a spus Zelenski, referindu-se la mandatul de arestare emis pe numele lui Putin de CPI.
„Și vom câștiga, nu doar pe câmpul de luptă, nu doar împotriva acestei agresiuni.
Priviți cum țările din întreaga lume se unesc pentru a-i ajuta pe ucraineni să se apere. Oricare ar fi inima lor, au această dorință de a ajuta, simțind, știind că este în joc mai mult decât soarta unei singure țări”, a mai declarat președintele ucrainean.
Zelenski a mai spus că este „sigur că acest lucru se va întâmpla atunci când vom câștiga (războiul împotriva Rusiei, n.r.)”.
#Zelenskyy speaking in #TheHague: “We all want to see another Vladimir here in The Hague, someone who deserves to be punished for his criminal actions. I”m sure it will happen when we win.” pic.twitter.com/sG43dhqtFV
— NEXTA (@nexta_tv) May 4, 2023
În timpul vizitei sale de joi în Olanda, Zelenski s-a întâlnit cu președintele Curții Penale Internaționale – Peter Hofmanski și cu secretarul CPI – Oswaldo Zavala Aguilar.
„Aducerea în fața justiției a tuturor celor responsabili de crimele de război împotriva umanității și genocidul poporului ucrainean este de o importanță fundamentală pentru Ucraina. Noi așteptăm sentințe concrete pentru toți criminalii de război ruși, inclusiv pentruconducerea de top a Rusiei”, a transmis Zelenski, într-un scurt mesaj postat pe rețelele de socializare, despre vizita la Haga. Curtea Penală Internațională de la Haga a emis mandate de arestare pe 17 martie 2023 pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, comisar responsabil cu drepturile copiilor în Rusia, principalele acuzații fiind cele de deportare a copiilor din Ucraina în Rusia.Oficial. Mandat de ARESTARE pe numele lui PUTIN pentru CRIME de război în Ucraina – Anunțul Curții Penale Internaționale