În ultima săptămână, jandarmii harghiteni au fost solicitați de opt ori pentru a interveni în situații de urgență legate de apariția urșilor în zonele locuite. 

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, în perioada 2-8 septembrie, la dispeceratul unităţii au fost primite opt apeluri, prin intermediul numărului de urgenţă 112, care semnalau prezenţa unor urşi în localităţile Lăzăreşti, Zetea, Tuşnad, Miercurea-Ciuc, Atia şi Voşlăbeni.În urma acestor apeluri, a fost nevoie de intervenţia directă a echipajelor de jandarmi în două situaţii, la Miercurea-Ciuc, întrucât în celelalte cazuri urşii nu se mai aflau la locurile indicate de către apelanţi.”Pe data de 5 septembrie, au fost primite două apeluri care semnalau prezenţa unui urs în Miercurea Ciuc. În ambele cazuri, echipajele de jandarmi s-au deplasat la faţa locului, confirmând prezenţa animalului şi reuşind să îl alunge cu ajutorul semnalelor acustice şi luminoase”, a transmis sursa citată.Numărul apelurilor primite în ultima săptămână este mai mic decât în săptămâna precedentă, când jandarmii au fost solicitaţi de 16 ori să alunge urşii din zonele locuite.Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita a menţionat că, de la începutul anului, au fost înregistrate 331 de apeluri privind prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite, în toate cazurile fiind trimise la faţa locului patrule de jandarmi. 

Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis în prima zi de școală. Mesajul soției președintelui

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here